Studioul de animație

În anul 2012 primul studiou de desene animate din Ținutul Secuiesc și-a demarat activitatea, iar de atunci până astăzi numărul colaboratorilor a ajuns la douăzeci.


Până acum am realizat 10 filme de desene animate,  câștigând toate popularitate în rândul celor mai exigenți spectatori de-ai noștri: copii.

Desenele animate au fost dublate de filme de scurt metraj prezentând locațiile acțiunilor filmelor de desene animate, prezentate și acestea gratis publicului interesat, astfel am reușit să sensibilizăm multe mii de copii să guste farmecul acestor legende. Pentru popularizarea tezaurul spiritual al secuimii, produsele noastre au fost traduse și în limba engleză. 

Angajamente

  • Sprijin financiar pentru peste 100 comunități de copii din Bazinul Carpatic
  • Cadouri pentru copii dezavantajați
  • Sprijinirea programului Fără granițe (Határtalanul)
  • Sprijinirea competițiilor școlare

Prezentări profesionale și îndrumare

  • 5 lucrări de licență despre Legendarium (Universitatea Sapientia, Universitata Babeș-Bolyai)
  • Primirea studenților practicanți de la Universitatea de Arte Moholy-Nagy din Budapesta
  • Îndrumarea studenților la IT în calitate de parteneri ai firmelor IT
  • Peste 100 de prezentări la diferite universități, școli și conferințe

Începuturile

Legendariumul Secuiesc și-a demarat activitatea în anul 2008 ca și inițiativă civică, cu scopul de a culege și de a prezenta copiilor într-un mod distractiv  tezaurul spiritual al Ținutului Secuiesc: legendele populare care circulă și astăzi pe cale orală. Primele noastre produse au fost o hartă și o carte conținând 150 de legende secuiești. Pentru a satisface publicul cititor de diferite vârste și exigențe, am încercat ca publicațiile noastre să fie cât mai variate și mai pe gustul cititorilor: cărți audio, desene de colorat, jocuri distractive de creație ca , până la urmă, să înființăm primul studio de desene animate din Ținutul Secuiesc.

Misiunea noastră

Avem convingerea că legendele sunt totodată lecții pline de adevăruri străvechi și mesaje venite din trecut arătând viitorul.

Obiectivul nostru declarat este să arătăm lumii că zona noastră ascunde mai multe mistere decât legenda lui Dracula: în Ținutul Secuiesc aproape toate localitățile, toate cetățile, toate locațiile geografice speciale au câte o istorie specială.

Legendariumul Secuiesc este un brand european protejat: tezaurul nostru spiritual este popularizat în țară și în străinătate în egală măsură, cu produsele noastre venim în sprijinul tuturor factorilor educaționali: în sprijinul unităților de învățământ,  al cadrelor didactice și al căminelor de copii.

Rezultatele de până acum au fost realizate prin resurse materiale  proprii și prin sponsorizări. Am dori să devenim o întreprindere autonomă!

Planuri

Utilizare brand în Secuime

Cunoaște lumea legendelor!
Locuri de cazare, dulciuri legendare și alte noutăți.

Mai departe

În lucru

În curând te poți întâlni cu legendarium sub forma de cărți audio, aplicații și joc telefonic

Premii comunitare

  • Szent Imre
  • Vasszékely 
  • Príma polgár
  • Rotary-díj
  • Székelyföldi Orbán Balázs

Proiecte de dezvoltare turistică

Harta turistică a scaunului Erdővidék
Lista bocancilor

Newsletter